Virgil
Administrator
 Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 21
|
|
La inceput, omul a folosit cu totul intamplator unele specii de plante pentru a-si rezolva problemele de sanatate. Cu timpul, insa, le-a identificat pe cele care aduceau vindecare, plantele medicinale, si au transmis din generatie in generatie observatiile lor, creindu-se astfel medicina populara.
Cele mai vechi date asupra plantelor medicinale provin din China, unde imparatul Sen Nung, prin anul 3000 i.h. era preocupat de studiul "plantelor tamaduitoare", fiind considerat intemeietorul medicinei traditionale chineze. De altfel, prima carte despre plantele medicinale cu intrebuintarile lor apare tot in China pe la anul 2000 i.h.
Nu numai in China plantele medicinale au intrat in randul preocuparilor oamenilor, descoperirile arheologice scotand la iveala date despre acestea in Egiptul antic si in Asia Mica.
Cunostintele stravechi, mai ales din zona Asiei Mici, a Egiptului si a Europei de Sud-Est au fost preluate de greci prin cel mai de seama medic al antichitatii, Hipocrat, iar mai apoi de catre romani.
La noi in tara, plantele medicinale au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri, insa, documentar, folosirea lor de catre vindecatori este atestata prin secolul al XIII-lea.
Multa vreme oamenii au crezut ca "buruienile de leac" au puteri msterioase, ascunse, insotind folosirea lor cu vraji si descantece. Treptat oamenii de stiinta, studiind plantele medicinale, au "dezvaluit" tainele ascunse ale acestora. Astfel s-a dovedit ca insusirile vindecatoare ale plantelor se datoreaza unor substante chimice aflate in componenta plantei. Acestea sunt numite principii active.
Cercetarile stiintifice au aratat ca, alaturi de principiul activ cu actiune bine precizata, plantele medicinale mai contin si o serie de alte substante secundare care completeaza sau maresc actiunea substantei principale.
Principiile active se gasesc uneori raspandite in planta intreaga, si in acest caz ea se foloseste impreuna cu radacina, alteori acestea se gasesc localizate in cantitati mai mari numai in flori, frunze, radacina, fructe, seminte, coji, etc.
In functie de cantitatea de principii active si pentru a beneficia la maxim de efectul curativ al plantei, acestea trebuie recoltate numai in anumite conditii. Pentru pastrarea in intregime si pe un timp indelungat a substantelor active plantele trebuie uscate in anumite conditii si pastrate in cutii de carton, pungi de panza sau celofan.
Pentru a obtine principiile active din plante se pot utiliza diferite procedee de preparatie ca: infuzia, decoctul, maceratia, digestia, etc., care se bazeaza, in general, pe extractia principiului activ sau a grupului de principii active folosindu-se diferiti dizolvanti.
Dizolvantii cei mai des utilizati in traditia populara sunt: apa, vinul, alcoolul rafinat, otetul, uleiul, etc.
Solutiile extractive se prepara prin actiunea dizolvantului fie asupra unei singure plante (sau a unei parti din ea), fie asupra unui amestec de plante (sau a unor parti din ele), cercetarile aratand ca efectul vindecator poate fi mai mare in cel de-al doilea caz.
De-a lungul veacurilor, plantele au fost denumite fie dupa culoarea florilor (mac rosu, galbenele, albastrele, etc.), fie dupa forma lor (lacramioare) sau dupa forma fructului (cireasa - lupului). Alteori denumirea plantei provine de la intrebuintarea data pentru vindecarea diferitelor boli (plamanarica, negelarita, maselarita, etc.).
Pentru ca aceeasi planta sa poata fi recunoscuta in toate tarile lumii si pentru a se evita confuziile, cercetatorii au preluat denumiri recunoscute universal folosind cuvinte grecesti sau latinesti.
De obicei numele plantei este compus din doua cuvinte care reprezinta pentru respectiva planta "numele si prenumele" care mai pot fi urmate de numele botanistului care a descris si clasificat planta respectiva.
In prescriptiile medicale, medicamentul poarta denumirea stiintifica in latina pentru ca reteta sa poata fi executata in orice tara.
Plantele medicinale mai sunt indicate in retete cu denumirea stiintifica a partii folosite, completata cu denumirea in latina a plantei. Astfel, radacina este denumita radix, frunza - folia sau folium, floarea - flores sau flos, planta intreaga - herba, samanta - semen, fructul - fructus, coaja - costex, ramurile tinere si coditele - stipites, stigmatele - stigmata, mugurii - turiones sau gemmae, rizomii (tulpini subterane) - rizoma.
Pe parcurs vom prezenta o serie de plante medicinale din flora spontana sau de cultura, atat cu denumirea stiintifica cat si cu denumirea populara, precum si compozitia lor in principii active si domeniul de utilizare.
|
|
