Poze asocnatura de la 1 la 40

aşa cum am anterior, recoltarea fructelor se face pe o ce începe din a doua a lunii august

Aşa cum am menţionat anterior, recoltarea fructelor se face pe o perioadă ce începe din a doua jumătate a lunii august şi până la primul îngheţ, moment în care conţinutul în vitamina C începe să scadă iar conţinutul în ulei va creşte. O descriere generală şi foarte sumară a conţinutului în substanţe bioactive a fructelor de cătină este radată în anexa IV. Cătina conţine în fruct peste 180 de substanţe bioactive, dintre care peste 100 de substanţe sunt numei în ulei. Principalele sale aplicaţii se bazează tocmai pe acest complex multivitaminic şi de substanţe bioactive. Fructele sunt astfel un tonifiant general, fiind utilizate în hipovitaminoze, avitaminoze şi diverse anemii. Cătina se încadrează perfect ca bază de materii prime necesare producerii de suplimente nutriţionale, produse în totalitate naturale, obţinute prin combinaţii de plante, vitamine, minerale, produse apicole care au rolul de a menţine starea de sănătate, de a preveni apariţia unor îmbolnăviri şi de a ajuta procesul de vindecare. Ele nu au efecte adverse şi nici contraindicaţii. Suplimentele alimentare conţin de regulă vitamine, săruri minerale, microelemente, antioxidanţi, fitohormoni, etc. Analizând compoziţia fructului de cătină observăm că reuneşte toate aceste elemente, deci poate fi considerat un supliment alimentar de sine stătător, dar care trebuie consumat în doze extrem de precise. Aplicaţiile nutriţionale cele mai cunoscute se referă la obţinerea cu mijloace clasice a sucului de cătină (diluat sau concentrat), oţetului de cătină, vinului de cătină şi siropului de cătină. Aplicaţiile curative şi terapeutice au în vedere pulberea de cătină (făină de cătină), maceratul de cătină şi uleiul de cătină, ultimul fiind cel mai valoros produs obţinut din fructele de cătină, dar care se extrage mai greu prin mijloace convenţionale. Consumarea uleiului de cătină se face cu picătura deoarece este un superconcentrat de substanţe bioactive. Nu s-a menţionat nimic despre gemul şi marmelada de cătină pentru că este bine să adăugăm fructe de cătină în toate gemurile şi dulceţurile făcute în gospodăria proprie şi nu să prepaprăm un gem exclusiv din fructe de cătină. Adăugate în cantităţi mici, în raport de 1 – 10, fructele de cătină oferă altor dulceţuri şi gemuri o savoare deosebită, dar şi garanţia unei calităţi superioare şi a unei bune conservări pe o perioadă lungă de timp. În astfel de combinaţii, pentru dulceţuri în special, se constată păstrarea intactă a fructelor, aspect esenţial în cazul când lucrăm cu căpşuni, fragi, zmeură, etc. şi dorim să rămână fructele întregi. SUCUL DE CĂTINĂ DILUAT. Se prezintă ca o băutură răcoritoare realizată printr-o tehnologie extrem de simplă. Fructele proaspete sau decongelate se drobesc până capătă un aspect de terci şi se pun într-un vas cu apă fiartă cu zahăr şi răcită la 60 – 70º C. Când amestecul a ajuns la temperatura camerei, se strecoară, se stoarce zdrobitura peste lichidul strecurat, iar lichidul obţinut se toarnă în sticle. Sucul se va separa în două părţi distincte : partea superioară, un guler portocaliu, care este gălbenuşul de cătină, mai uşor, sub care rămâne sucul propriuzis, de culoare galbenă sau galben – verzuie. Gălbenuşul poate fi separat de restul lichidului prin filtrare şi uscat, reprezentând un supliment alimentar extrem de valoros care încorporează uleiul de cătină şi carotenii (provitamina A, vitamina A, vitamina E, vitamina D). În suc trece vitamina C, complexul taminic B, sărurile minerale, etc. Reţeta presupune o cantitate de fructe proaspete de700 – 750 g, zahăr 1 kg, apă 6 l. Chiar dacă apa a fost fiartă iar fructele spălate bine, sucul astfel obţinut conţine drojdii extrem de energie. Ca urmare, sucul se va păstra la rece şi se va consuma în 3 – 4 zile, deoarece fermentează extrem de uşor. Lăsat la temperatura camerei, după 24 de ore începe să se aciduleze, dacă gălbenuşul de cătină nu a fost separat. Cu gălbenuşul separat, băutura este mult mai stabilă şi se poate păstra la rece şi întuneric o perioadă lungă de timp (cel puţin 30 de zile). Cojile şi seminţele rămase după stoarcere, se usucă şi se macină printr-un uruitor de cereale, reprezentând un valoros supliment furajer pentru păsări şi animale. Cura de suc de cătină durează 40 de zile, timp în care se consumă 3 pahare zilnic, până în ora 18. OŢETUL DE CĂTINĂ. Se poate prepara în gospodărie cu mijloace simple, fiind un supliment alimentar de mare valoare, recomandat în special primăvara, în curele de crudutăţi sau în cura de oţet de mere. Se obţine prin două metode :  Metoda tradiţională, din terci de fructe zdrobite, apă şi miere, care este şi procedeul clasic de ralizare a oţetului alimentar în gospodărie.  Prin macerarea la rece a unei cantităţi de fructe zdrobite proaspete sau fructe uscate, măcinate sub formă de făină, în oţet de mere natural de bună calitate, amestecat cu miere, care poate fi utilizat la salate sau în tratamentul de regenerare a firelor de păr. Metode tradiţională presupune folosirea următoarelor cantităţi de fructe :  Mere – 3 kg;  Cătină – 1 kg. Merele se spală bine, se taie în bucăţi mici cu tot cu cotor şi se dau prin maşina de tocat. Cătina se spală şi se zdrobeşte. Se amestecă terciul de mere cu cel de cătină, se adaugă o mână de cimbrişor de câmp uscat,mărunţit sau de busuioc proaspăt şi tocat mărunt, după care se toarnă peste amestec o cantitate de 5 l de apă fiartă şi răcită la 30 – 35º C, în care am dizolvat 700 g miere polifloră de albine. Se mai adaugă şi 150 g pâine neagră sau Graham. Amestecul preparat se toarnă într-un vas corespunzător din sticlă, acoperit cu tifon. Se lasă 10 zile, amestecându-se zilnic de 3 – 4 ori/zi, apoi se filtrează, se măsoară lichidul rezultat şi se adaugă 50 – 100 g miere de albine, sse maestecă bine şi se lasă în continuare 40 – 60 zile, fără a mai umbla la vas sau la conţinutul acestuia. În final se filtrează şi se pune în sticle, pe care le vom închide ermetic şi le vom păstra la o temperatură sub 20º C şi la întuneric ( de exemplu : o cămară rece). Dacă nu dispunem de fructe proaspete de cătină, dar avem cătină uscată, măcinăm o cantitate de 200 – 250 g şi obţinem făina de cătină. În continuare, în oţetul de mere obţinut prin metoda tradiţională ( 4 kg terci de mere la 5 l de apă fiartă) descrisă anterior, sau procurat din comerţ dacă suntem convinşi că este natural, adăugăm făina de cătina amestecată cu 25 – 30 g de pulbere de cimbrişor, amestec ce se lasă la macerat într-un vas închis ermetic, timp de 7 – 8 zile, scuturând vasul zilnic de mai multe ori. După această perioadă, oţetul se strecoară, se filtrează şi se trage la sticle, pe care le vom păstra într-o cameră rece, la întuneric, dar închise ermetic. În oţetul obţinut după macerare se adaugă sau nu, miere de albine, aproximativ 0,5 kg la întreaga cantitate, amestecând bine pentru o omogenizare completă. VINUL DE CĂTINĂ. Cătina dispune de mai multe tipuri de drojdii, foarte active şi rezistente. Vinul de cătină se realizează prin fermentaţie anaerobă, din terci şi sirop de zahăr sau pulpă de fructe şi sirop de zahăr. Este un vin tonic, tare (circa 16 % alcool) şi nu un vin de masă, impunând reguli stricte de consum. După tragerea vinului de pe drojdie, acesta se păstrează la frigider pentru a se folosi ca amorsă la fermentaţiile ulterioare, în special pe perioada sezonului rece. Din acest motiv, primul vin de cătină fabricat în gospodăria personală se va produce în septembrie, din fructe proaspăt culese şi care au drojdii foarte active. Nu recomandăm amorsarea fermentaţiei cu drojdie de panificaţie, pentru a nu se impurifica drojdiile originale, dar se pot folosi drojdii de vin selecţionate. Cel mai bun vin se obţine din pulpă de fructe. Se terciuiesc circa 2 kg de fructe proaspete, manual sau mecanic, iar pulpa rezultată se adaugă la un sirop realizat din minim 10 l de apă şi 3 kg de zahăr, fiert şi răcit la 30 – 35º C. Amestecul se va face într-un vas corespunzător de sticlă, prevăzut cu un dispozitiv de fermentare anaerobă cu barieră de lichid, vas pe care îl vom umple 2/3 din capacitate, lăsându-l la temperatura camerei, dar nu la lumină puternică, soare surse de căldură, etc. Pentru o semiprotecţie, vom înveli vasul în hârtie de ambalaj dublă sau vom confecţiona o husă dintr-un material alb. Fermentaţia durează minim 3 săptămâni şi porneşte după 48 – 72 de ore, debutând extrem de energic. Spre deosebire de fermentaţia altor fructe, la cătină, căciula de fermentaţie nu cade la fundul vasului decât parţial, deci nu poate costitui un indiciu sigur de încetare a fermentării. Se urmăreşte dacă după minim 21 de zile de fermentaţie apar 3 zile consecutive de linişte deplină, fără degajare de az în bariera de lichid a dispozitivului montat în gura vasului. Pe parcursul vinificaţiei, la suprafaţă, încep să se individualizeze insule de ulei, de culoare maron- roşcată, rubinie în lumină, care se vor colecta cu multă atenţie la deschiderea vasului, cu ajutorul unui furtun de dren transparent, uleiul fiind cel mai valoros produs realizat din fructele de cătină. Vinul se trage la sticle, iar drojdia (căciula) care se lasă pe fund peste drojdia fină depusă deje pe perioada fermentaţiei, se varsă în alt vas, cu gura mai largă şi care se va păstra la rece minim 24 de ore, pentru a se ridica la suprafaţă şi separa, eventual ulei rămas în drojdie, după care vom turna drojdia în sticle etanşe pe care le păstrăm la frig ca amorsă de fermentaţie. Există şi o variantă de vinificaţie direct din fructe zdrobite. Se pune 1 kg de terci de fructe într-un vas corespunzător, peste care turnăm 5 l apă fiartă şi răcită, în care s-a dizolvat şi 1,5 kg de zahăr. Pentru amorsare se adaugă drojdie de cătină sau de vin selecţionată. Se lasă circa 20 de zile să fermenteze anaerob, după care se trage la sticle. Dezavantajul acestei metode este că se pierde uleiul separat la suprafaţa amestecului din vas, deoarece căciula este grosieră, formată din coji ce ascund uleiul şi nu-l lasă să se aglomerze. Pentru realizarea vinului de cătină se pot folosi şi fructe uscate, măcinate, în proporţie de cinci ori mai mică decât cantitatea recomandată pentru fructele proaspete, cu adaos de amorsă, respectiv drojdie de cătină, 25 – 30 ml, măsurată cu un cilindru gradat. În 2 l de vin de cătină obţinut după procedurile descrise, adăugăm 8 – 10 g de amestec uscat şi bine mărunţit din următoarele plante medicinale aromatice :  Varianta 1 : floare de pelin 1 – 2 g; cimbrişor de câmp 2 – 3 g; sovârv 2 g; mentă creaţă 2 – 3 g;  Varianta 2 : floare de pelin 1 – 2 g; turiţă mare 2 – 3 g; ventricea 2g; mentă de grădină 2 – 3 g. Plantele bine mărunţite se lasă la macerat în vin, timp de minim 2 săptămâni, perioadă în care zilnic se scutură şi se agită vasul, de exemplu, un borcan corespunzător de sticlă, închis ermetic cu un capac. După expirarea perioadei de macerare, conţinutul se strecoară, se filtrează şi se toarnă într-o sticlă foarte curată. Acest vin tonic este un bun aperitiv cu proprietăţi stomahice, recomandat în cazul lipsei poftei de mâncare. Este un vin tonic amărui şi aromat, care se consumă rece, o jumătate de pahar de vin, aproximativ 50 ml, cu o jumătate de oră înainte de prânz sau de masa principală a zilei. Vinul tonic aperitiv se păstreaă la rece şi întuneric, la frigider, iar după o perioadă de minim 3 luni, dacă nu a fost consumat, trebuie filtrat pentru îndepărtarea precipitatelor şi depunerilor fine de pe fundul sticlei. SIROPUL DE CĂTINĂ. 1 kg de fructe proaspete se storc, iar pulpa se separă de coji şi seminţe, manual sau mecanic. LA zdrobitura stoarsă mai adăugăm 1 l de apă, lăsăm în aşteptare minim 2 ore şi repetăm stoarcerea. Se amestecă cele două sucuri rezultate, se adugă 1,2 kg de zahăr, se amestecă bine dizolvarea zahărului în suc, într-un vas emailat, la foc mic. Se fierbe la foc potrivit minim 30 minute, iar când siropul este legat se toarnă fierbinte în sticle pregătite, fierbinţi, încălzite în cuptorul maşinii de gătit, sticle care se vor închide ermetic după umplerea completă. Se poate mări cantitatea de zahăr până la 1,5 kg, mărind proporţional şi durata de fierbere de la 30 la 40 – 45 de minute. Un sirop foarte bun se obţine din combinaţia de fructe de cătină cu măceşe, ţinând seama de faptul câ măceşele nu au suc, deci se vor pregăti separat. Opărim 250 g măceşe proaspete, tocate mărunt sau zdrobite, lăsându-le la macerat în 1,5 l de apă fiartă timp de minim 12 ore. Se strecoară, se stoarce drobitura şi se adaugă 500 g de zahăr. Se amestecă sucul obţinut, care este de culoare roşu-rubiniu, cu sucul obţinut de la fructele de cătină, descris în reţeta anterioară, imediat după ce am adăugat cele 1,2 kg de cătină. Se pune sucul de măceşe şi de cătină la foc mic şi se procedeaă în continuare aşa cum am menţionat în prima reţetă de sirop. SUCURI CRUDE DIN CĂTINĂ ŞI AMESTECURI. Aceste sucuri nu se folosesc imediat după preparare, deoarece trebuie lăsate o perioadă de 2 – 3 zile pentru maturarea lor la rece. Sucul de cătină obţinut direct prin stoarcere şi filtrare, nu se poate consuma cu plăcere în această stare, chiar şi îndulcit, datorită acidităţii extrem de ridicate. El se poate combina în diverse variante şi proporţii cu alte sucuri de legume şi fructe, din care vom menţiona două combinaţii foarte valoroase şi plăcute la gust :  Suc de morcovi – 2 părţi, suc de cătină – 1 parte, suc de mandarine – 1 parte, coajă de lămâie rasă, coajă de portocală rasă sau uscată şi măcinată fin, zahăr după gust.  Suc de tomate – 2,5 părţi, suc de cătină – 0,5 părţi, apă şi zahăr dizolvat după gust – 0,5 părţi. SUC DIN FRUCTE USACTE (DE IARNĂ). Se amestecă 100 g de măceşe uscate şi mărunţite, cu puful sitat, deci separat, cu 50 g de făină de cătină şi se toarnă peste amestec o cantitate de 2 l de apă fiartă şi răcită, lăsându-se la macerat timp de 12 ore. Se strecoară sucul obţinut, se stoarce zdrobitura, se adaugă 200 – 250 g de zahăr, se completează cu apă fiartă şi răcită până la cantitatea iniţială de 2 l şi se toarnă într-o sticlă, păstrându-se la rece. Se poate consuma toată iarna până la sfârşitul lui martie, când se încep curele de cridităţi. Sucurile şi siropurile sunt indicate în avitaminoze, hipovitaminoză, astenii, etc. Acţiunea lor poate fi întărită şi prin administrarea altor suplimente nutriţionale constând în drojdie de bere, maxim 10 – 15 g/zi, în două reprize, dizolvată în puţină apă îndulcită, polen 1 – 2 linguriţe/zi, miere de bună calitate 1 – 2 linguriţe/zi, propolis sub formă de tinctură, adminstrat cu picătura – 5 – 10 picături de două ori pe zi, în puţină apă sau pe cub de zahăr. CEAIUL MEDICINAL DE CĂTINĂ. Cătina face parte din categoria plantelor tari, puternice, motiv pentru care trebuie privită ca un medicament natural, deci o vom trata cu respect şi prudenţă, pentru a nu provoca supradozări şi dereglări în timp. Recomandarea se referă la persoanele sănătoase care fac doar cure de întreţinere şi prevenire. Nu recomandăm consumarea fructului uscat şi măcinat sub formă de pulbere cu „linguriţa”, aşa cum se recomandă în unele publicaţii, ci în amestec cu pulbere de coji de măceşe uscate, fructe complementare cu efecte sinergetice identice cu cele ale cătinei. Amestecul măceşe – cătină se face în raport de 2 : 1 şi se păstrează în borcane curate şi închise ermetic. Din acest amestec se consumă o linguriţă rasă de amestec, împărţită în 3 prize, ultima priză administrându-se în jurul orei 17, sau sub formă de infuzie, dimineaţa. La un ibric de 500 ml de apă clocotită, luat de pe foc şi lăsat să se răcească 1 – 2 minute la care se adaugă 2 – 3 linguriţe mai pline cu pulbere amestec, după care se acoperă şi se lasă la infuzat minim 20 de minute. La acest ceai se poate adăuga şi coajă rasă de portocală sau pulbere din coajă uscată şi măcinată, în proprţie de 10% care va da o aromă şi chiar un gust mai plăcut. Coaja de portocală se curăţă subţire, direct de pe fruct, fără partea albă, se usucă şi se macină, păstrându-se separat de amestecul de ceai. În final, îndulcim ceaiul, de preferinţă cu miere, pentru corectarea gustului de acru. Ceaiul se consumă numai dimineaţa, sau cel târziu la ora 16, având un efect energizant. Consumat spre seară produce insomnie. Un exemplu de ceai vitaminizant, remineralizant şi antioxidant – imunostimulator, pe bază de cătină şi alte plante medicinale, este redat în continuare fiind un ceai alimentar, de întreţinere :  Cătină – fructe uscate şi măcinate – 15%;  Cătină – pulbere de frunze uscate – 5%;  Măceşe uscate, măcinate, sitate – 15%;  Păducel, fructe uscate, măcinate – 5%%;  Mentă de grădină, pulbere – 5%, sau 3% dacă dispunem de mentă creaţă;  Păpădie, pulbere de frunză – 5%;  Coada şoricelului, vârfuri înflorite, uscate, pulbere – 5%; cimbrişor de câmp, plantă mărunţită – 3 – 5%;  pătrunjel de grădină, uscat, măcinat – 3%;  frunze de nuc, culese primăvara, uscate, măcinate – 3%;  frunze de urzică, tinere, uscate, măcinate – 5%;  şovârv, vârfuri înflorite, măcinate – 4%;  ace de brad, cetină, pulbere – 3%;  sunătoare, vârfuri înflorite, măcinate – 5%;  coada calului, uscată, mărunţită – 5%;  frunze de mur, uscate, pulbere – 3%;  teci de fasole, uscate, mărunţite –3%;  frunze de căpşun, frag, zmeur, uscate, măcinate – 3%;  frunze de coacăz negru, uscate, pulbere – 3%;  coajă de portocală măcinată –2%. Este un ceai curativ, cu spectru larg, fără pretenţii de ceai terapeutic. Persoanele care vor consuma frecvent acest ceai vor constata şi efecte terapeutice. Se consumă în special dimineaţa sau după masa de prânz pe timp de iarnă sub formă de infuzie, îndulcit cu miere Plantele se colectează în sezonul cald, începând din primăvară, cu frunzele de păpădie şi urzică şi terminând în toamnă cu măceşul, cătina şi păducelul. Planta înflorită se usucă la umbră, în camemre aerisite. La fel frunzele, fiind foarte atenţi ca prin uscare să nu se piardă culorile naturale, mai ales la nuc să nu brunificăm frunzele. Planta uscată cu culori nenaturale sau mucegăite se aruncă la sortare, înainte de măcinare, când efectuăm o ultimă inspecţie. Plantele uscate şi mărunţite se păstreaă mult timp, dar nu mai mult de 2 ani, în pungi de hârtie sau în cutii de carton bine închise. Plantele se macină fin doar în mici cantităţi, cât să facem un amestec pentru 1 – 2 săptămâni, altfel pierd din concentraţii şi proprietăţi. În paralel cu administrarea acestui ceai de întreţinere, vom consuma şi polen, câte 1 – 2 linguriţe/zi, cu o pauză de 2 săptămâni după fiecare 100 g consumate. O singură persoană nu va consuma mai mult de 2 căni pe zi. Persoanele care suferă de anumite afecţiuni vor urma tratamentele prescrise de medicul de familie sau medicul specialist, solicitându-le acordul de folosire şi a unor produse naturiste, în cadrul unui tratament complementar. Este bine să nu se întrerupă niciodată un tratament deoarece se pierd toate efectele pozitive acumulate în timp, chiar dacă pe moment încă nu s-au făcut simţite sau nu înregistrăm o ameliorare evidentă. MACERATUL DIN FRUCTE DE CĂTINĂ. După cum am menţionat la ceaiul medicinal şi în cazul maceratului la rece se va face o combinaţie de fructe de măceş – 2 părţi şi fructe de cătină – 1 parte, uscate şi măcinate, măceşul cu puful sitat pentru a nu fi iritant pe tractul intestinal. Două linguriţe de pulbere amestec se pun într-o cană cu apă, minim 8 ore, lăsându-se de seara până dimineaţa, când lchidul se scurge într-un alt vas. Se încăleşte la temperatura corpului (36 -37ºC), se îndulceşte cu miere şi se consumă cu cel puţin 15 minute înainte de masa de dimineaţă. Peste restul care rămâne în vasul iniţial se adaugă apă şi se lasă la macerat 24 de ore, deci până a doua zi dimineaţa, când se va consuma şi acest extract, îndulcit, pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de micul dejun. Cura durează 30 de zile şi are drept scop întărirea sistemului imunitar. Se face o cură de toamnă (prin octombrie) şi una de primăvară (prin februarie). Pe perioada curelor se vor consuma , suplimentar, produse apicole: miere, polen, tinctură de propolis, în cantităţile precizate într-un capitol anterior. Nu se va consuma sub nici o formă seara extractul apos, rezultat prin macerarea la rece a pulberii amestec, deoarece poate provoca insomnie ca şi în cazul ceaiului, dar cu efecte mult mai puternice. În cura de primăvară este bine să se consume suplimentar şi drojdie de bere proaspătă, de bună calitate, aproximativ 10 – 15 g/zi, repartizată în 2 – 3 prize, înaintea meselor, dizolvată în puţină apă îndulcită cu miere. Recomandăm să se adauge în conţinutul pulberii din fructe de cătină şi măceşe, fructe de cătină de gard, care vor fi uscate şi măcinate, în proporţie de 15 – 20%, diferenţa constând din măceşe – 50% şi cătină – 30 –35%. Cura de primăvară va fi însoţită şi de curele de crudităţi. ULEIUL DE CĂTINĂ. Chiar dacă se obţine mai greu în cadrul unei gospodării sau ferme rurale şi în cantităţi mici, deoarece concentraţie sa în fructul de cătină variază între maxim 8% în pulpă şi maxim 18% în seminţe, fiind dependentă şi de specie , varietate, perioadă de recoltare, zona de vegetaţie, etc., este mult mai pur şi mai concentrat decât produsul similar existent pe piaţa de profil, costurile sale fiind nesemnificative. Obţinut enzimatic, în carul procedurii de vinificaţie, uleiul de cătină se obţine ca produs secundar. Acest ulei superconcentrat se va consuma cu prudenţă, cu „picătura”, mai exact de 2 – 3 ori/zi, câte 5 – 10 picături, după caz şi situaţie. Privit în lumină are culoare rubinie, vâscozitatea este ridicată şi nu râncezeşte, spre deosebire de uleiul de cătină din comerţ, care în 30 de zile nu mai este bun de consum dacă nu a fost păstrat la frigider. Un alt procedeu de obţinere a uleiului cu mijloace rudimentare este procedeul de extragere cu un alt ulei alimentar. Dezavantajul constă în concentraţia relativ mică de ulei de cătină în ulei alimentar de extracţie la rece, de regulă ulei de porumb sau ulei de măsline. Se pune într-un borcan o cantitate de 50g de făină de cătină peste care se adaugă 12 linguri de ulei de măsline de foarte bună calitate. Se amestecă bine conţinutul şi se închide ermetic borcanul, agitându-se zilnic, la început chiar de 3 – 4ori/zi. Macerarea cu extracţia de ulei durează minim 3 săptămâni, după care vom strecura uleiul obţinut şi vom stoarce conţinutul rămas. Se obţine un ulei combinat de culoare modificată, de la galbenă deschis – verzuie la galbenă – roşcată. Se va face o cură de 30 de zile, consumând câte o linguriţă din acest ulei de 2 ori/zi, dimineaţa pe stomacul gol şi înainte de masa de prânz cu cel puţin 30 de minute . În loc de ulei de măsline putem folosi ulei de porumb sau ulei de floarea – soarelui, brut, de la prima presare, sau ulei de seminţe de dovleac. Uleiul devine mult mai valoros dacă în făina de cătină introdusă la mecerat adăugăm pulbere de sunătoare (vârfuri înflorite, uscate şi măcinate) în părţi egale. Uleiul astfel obţinut va avea o culoare roşie, chiar rubinie uneori. Utilizările terapeutice ale uleiului de cătină constau în întărirea sistemului imunitar, combaterea unor dermatoze, sensibilităţii lafrig şi a unor forme de anemie. Extern se foloseşte în tratamentul degerăturilor, arsurilor, tumorilor exteriorizate, în ultimul caz folosind ca agent de extracţie uleiul de ricin. RECOMANDĂRI CU CARACTER GENERAL : În afecţiunile grave (cancer, ciroză, leucemie, SIDA) se poate face cură de pulpă de cătină amestecată cu miere şi polen. Se zdrobesc fructele în mixer şi terciul obţinut se amestecă cu miere în proporţie de 3 părţi terci şi o parte miere, la care vom adăuga şi puţin polen. Se consumă 2 – 3 linguri pe zi, pe o perioadă de 40 – 60 de zile cu pauză de 14 zile, după care se reia cura. În pauză se consumă ulei cu „picătura”, pe zahăr sau cu puţină pâine, dar nu în apă deoarece aderă la sticla paharului şi se pierde. Persoanele care nu suferă în mod special de o anumiăt afecţiune şi care vor să consume cătină preventiv şi de întreţinere, nu vor urma cura cu pulpă sau terci de fructe cu miere şi polen, sau făină de cătină şi miere, care este o variantă a curei prezentată. Aceste persoane vor consuma ceai macerat la rece sau diluat, confrom reţetei prezentate, dar şi acestea cu prudenţă, urmărind reacţia organismului şi realizând o acomodare progresivă. Se interzice utiliarea scoarţei de cătină, uscată şi măcinată, în ceai sau în amestec cu miere, datorită concentraţiei exagerate în tanin, dar şi existenţei a cel puţin 2 alcaloizi, ale căror efecte secundare nu au fost încă studiate. Frunzele usacte şi măcinate pot fi adăugate în ceai, fiind un component al ceaiului vitaminizant – remineralizanr prezentat, dar şi un supliment furajer excelent în amestec cu şrotul rezultat de la prelucrarea fructelor pentru suc, vin, oţet, etc. Şrotul se usucă şi se macină pentru a obţine o făină care se amestecă în raport de 1 : 2 cu frunele uscate şi măcinate. Se administrează ca supliment furajer puilor de carne, găinilor outoare, etc. Făina de cătină, ca atare, reprezintă un adaos furajer, care în proporţie de 3 – 5% se introduce în furajul concentrat de bază, mărind valoarea nutritivă a acestuia, determinând sporuri de producţie şi greutate şi previne îmbolnăvirea pe perioada de furajare în acest sistem. Efectele sunt vizibile : grăsimea laptelui este galbenă; oul are gălbenuşul portocaliu – roşcat, uneori chiar roşu; carcasa puilor de carne are un aspect plăcut, deosebit de comercial, etc.